
Anunț program de finanțare pentru consumatorii vulnerabili
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că sunt deschise liniile de finanțare prin PNRR (Planul național de redresare și reziliență) pentru:
- Componenta i7 - AXA I - renovare ce vizează eficiența energetică care e combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili;
- Componenta i4 - Etapa I - Componenta A - sisteme de panouri fotovoltaice și de stocare pentru consumatorii vulnerabili de energie.
Cine se regăsește în tabelele de mai jos și dorește să participe la aceste linii de finanțare este rugat să vină la primărie cu buletinul pentru a face demersurile pentru încrierea în program. Pentru detalii suplimentare accesați și site-ul Ministerulul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Consumator Vulnerabil
Consumator vulnerabil – Persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minime, care îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 226/16.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și care se regăsește pe lista persoanelor vulnerabile, preluată de la Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Clienții vulnerabili sunt persoanele singure sau familiile care au nevoie de măsuri de protecție socială pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale gospodăriei. Există patru motive care te pot încadra în categoria client vulnerabil, conform Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil și Legii 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.
Acestea sunt:
Venit - Persoanele singure sau familiile cu un venit mediu lunar care se încadrează în limitele legii, respectiv 2.053 lei persoană singură și 1.386 lei/persoană în familie.
Vârstă - Persoanele singure care au împlinit vârsta standard de pensionare.
Sănătate - Persoanele care fie depind de aparate electrice pentru a rămâne în viață sau pentru a-și menține starea de sănătate, fie prezintă probleme de sănătate care împiedică sau restricționează mobilitatea și/sau deplasarea acestora.
Izolare - Persoanele singure sau familiile ale căror locuințe se află în zone izolate ori în așezări informale, conform Legii 350/2001.
Măsurile de protecție socială pot fi atât financiare, cât și non-financiare, ele fiind finanțate din bugetul de stat, bugetele locale sau din fonduri europene.
Beneficiar final al finanțării - Persoana fizică, care îndeplinește condițiile de eligibilitate din prezentul ghid și în numele căruia solicitantul de finanțare depune proiect, în baza unui contract comercial încheiat în prealabil pentru realizarea activităților prevăzute la subcapitolul 1.3 – Activități eligibile. Clădirea rezidențială unifamilială trebuie să fie deținută de Beneficiarul final (consumator vulnerabil de energie) și declarată de acesta ca locuință de domiciliu, respectiv locuința principală declarată în documentul de identitate.
![]() |
Lista cu persoanele vulnerabile din Comuna Sânpaul |
![]() |
Lista cu persoanele cu handicap din Comuna Sânpaul |
![]() |
Prezentare program i4 |